Bogdan Pitaru
Bogdan Pitaru Blog

Premiera istorica: Un roman ar putea castiga Consiliul Judetean Covasna!

May 28th, 2008 de bogdanpitaru.ro

cjc-maghiar.jpg
Situatie fara precedent in Covasna. Desi maghiarii au trei candidati de prima mana la presedintia Consiliului Judetean, aceasta functie ar putea fi obtinuta de un roman! Ar fi o pentru prima data cand intr-un judet cu o larga majoritate maghiara ar fi ales prin vot un cetatean roman. Iata care sunt candidatii si cum s-a ajuns in aceasta situatie, apropiata de eticheta de „blat electoral” lipita de presedintele Traian Basescu alegerilor locale din 2008.

La presedintia Consiliului Judetean Covasna sunt in acest moment in carti patru candidati cu sanse reale (la fel ca in Bucuresti):

- Deputatul UDMR, Tamas Sandor, candidat din partea partidului cel mai reprezentativ pentru maghiarii din Romania.
- Sabin Calinic, candidat din partea PSD si sustinut de restul partidelor romanesti, grupate in asa numita „Alianta Romaneasca”
- Preotul Kovacs Istvan, candidat din partea PCM, al doilea si cel mai recent partid al maghiarilor din Romania, partid care sustine cu agresivitate autonomia Tinutului Secuiesc.
- Vajda Lajos, actualul vicepresedinte al Consiliului Judetean, ajuns candidat independent dupa ce a intrat in conflict cu UDMR la alegerile europarlamentare.

Asadar, situatie extrem de stransa. Cel mai recent sondaj de opinie in zona, realizat de Pro Scientia Administrativa, prezinta urmatoarea situatie:

1. Tamas Sandor (UDMR) – 33,07%
2. Sabin Calinic (PSD) – 25,88%
3. Kovacs Istvan (PCM) – 23,69%
4. Vajda Lajos (independent) – 17,36%

Sondajul a fost contestat formal de cei de pe locurile 2-4, dar in teren lucrurile nu stau chiar asa. Din informatiile venite din zona, se pare ca cifrele acestui sondaj sunt intr-adevar umflate, situatia fiind precum in cazul procentelor cei despart pe Oprescu si Blaga la Bucuresti. Astfel, se pare ca in realitate diferenta dintre candidatul UDMR (maghiar) si cel al PSD (roman) este mult mai mica (de doar maxim 5%), ceea ce inseamna ca, aproape sigur, vom avea in turul doi de scrutin o finala intre acesti candidati. Asta pe de o parte. Pe de alta parte, motivatiile perdantilor (locurile 3 si 4 – maghiari) par sa indice faptul ca, surpriza!, acestia il vor sustine in turul doi pe candidatul roman!

Concret. Kovacs Istvan, candidatul PCM, este in razboi pe fata cu UDMR, considerat principalul dusman electoral. In schimb, este in relatii apropiate cu oamenii presedintelui Traian Basescu, presedinte ce a vizitat frecvent Covasna in ultima perioada. Independentul Vajda Lajos are si el un ghimpe personal impotriva UDMR, partid ce l-a scos in extremis de pe listele de candidati la europarlamentare. Asadar, cei doi ar fi de acord cu blatul electoral care il avantajeaza pe candidatul roman Sabin Calinic. Ar mai fi inca un lucru de observat. La alegerile de pana acum romanii nu s-au prea inghesuit la vot, pentru ca erau siguri de victoria candidatilor maghiari. Acum, cand sansele ca un roman sa castige Consiliul Judetean sunt mari, se mizeaza pe o prezenta masiva la vot a romanilor, corelata cu apatia maghiarilor, pusi sa aleaga intre nu mai putin de trei candidati puternici. Cat priveste candidatul roman, Sabin Calinic (PSD) el a primit sprijinul celorlalte partide romanesti din zona (PNL, PD-L, PNG, PRM), grupate in „Alianta Romaneasca”.

Daca ne gandim ca in actuala componenta a Consiliul Judetean regasim 25 de reprezentanti ai UDMR, 4 ai PSD, doi ai PD-L si un independent (fost la UDMR), surpriza castigarii Consiliul Judetean de catre un roman ar fi uriasa. Daca luam in calcul insa si faptul ca in joc si-a bagat coada chiar presedintele Traian Basescu, ce a avut mai multe intalniri cu reprezentantii PCM, corora se pare ca le-a promis sprijin la alegerile parlamentare, contra dezbinarii UDMR, iar in Covasna se discuta despre o vizita in zona a Elenei Udrea, vizita in care si-ar fi exprimat convingerea ca reprezentantul PSD va castiga presedintia Consiliului Judetean, aceasta surpriza poate parea deja posibila. Daca se va concretiza si la vot, poate reprezenta intr-adevar cea mai tare bomba de la aceste alegeri locale.

Asadar, va fi castigat prin vot Consiliul Judetean Covasna de catre un roman? Ne vom lamuri in curand. Incepand chiar de Ziua Copilului.

Merci fain Horea de pont.

cjc.jpg

Postat in Politică
Etichete: , , , , , , , , , ,

Scrie un Comentariu

Nota: Publicarea comentariului ar putea fi intarziata. Nu repostati comentariul.