Kurt Vonnegut, Saul Steinberg şi România

Unul neamţ, celălalt român, amândoi americani. Primul îl aminteşte pe al doilea în ultima lui carte şi lucrul în sine reprezintă cea mai apropiată legătură dintre Kurt Vonnegut şi România, asta dacă nu luăm în seamă numărul mare de cititori mioritici care s-au dedat, înainte şi după ’89, la plăcerile lecturii cu Abatorul 5 sau Galapagos.
Pentru că e ultima sa carte, Vonnegut, care oricum nu avea de gând să mai scrie, reia câteva din ideile enunţate până atunci şi le dă o turnură anti George W. Bush. Asta-i politică. Artistic vorbind, preferă să se refere la clasici, desenând poveşti. A desenat astfel povestea Cenuşăresei, povestea metamorfozei lui Gregor Samsa într-un gândac, aşa cum şi-a închipuit-o Franz Kafka şi povestea lui Hamlet. Poveştile sunt construite prin raportarea la două axe: N – G (Noroc – Ghinion) şi Î – S (Început – Sfârşit). Iată-le:
CENUŞĂREASA – FRŢII GRIMM

METAMORFOZA – FRANZ KAFKA

HAMLET – WILLIAM SHAKESPEARE

Astea-s cele mai interesante poveşti din ultima carte a lui Vonnegut. Nişte desene. Şi, la final, vorbeşte tot despre desene. De fapt, despre un desenator: Saul Steinberg. Un necunoscut în România, deşi s-a născut în Râmnicu Sărat şi a studiat la Universitatea din Bucureşti. A fost unul dintre cei mai celebri graficieni americani, desenând pentru The New Yorker. După ce a murit, a rămas în urma sa un maldăr de desene şi o fundaţie: The Saul Steinberg Foundation. Ca să vă faceţi o părere, iată un desen din colecţia fundaţiei:

Asta-i cartea. Un neamţ, un român, doi americani. Toate acestea se regăsesc în ultimul roman al lui Kurt Vonnegut: “Un om fără de ţară”. Mă rog, e un fel de a spune roman. Poate să se cheme şi autoportret. Precum desenul de pe copertă:

Kurt Vonnegut – Un om fără de ţară, Editura RAO, 2008