Păltinişul lui Constantin Noica, între Vila 12, mormântul de la Schit şi filosofia românească a uitării

Imaginea de mai sus NU reprezintă o casă de vacanţă. Uşa ce se întrezăreşte discret este metaforic închisă din 1987. Practic, de ceva timp nu sunt semne că ar mai fi intrat cineva înlăuntru. Imaginea de mai sus cuprinde cu ochiul neutru al aparatului de fotografic Casa Noica de la Păltiniş. În acte, Vila 12 din staţiunea aflată la cea mai mare altitudine din România: “4.000 de picioare deasupra umanităţii.”

Înainte, Noica a stat în Vila 23 – camera 13, azi proprietatea Băncii Naţionale. Cartierul general şi l-a stabilit până la urmă în Vila 12, pe uşa căreia au intrat în pelerinaj sute de tineri aspiranţi la gradul de filosofi: Andrei, Gabriel…

Până la urmă, de la balconul înţelepciunii mai nimeni nu a reuşit să reziste la aerul tare dimprejur. Chiar dacă după 1989 vila monument a fost tentată de vremuri să prindă rangul de muzeu, azi, în capitalismul european amuşinat româneşte, Vila Noica şade lăcuită, dar închisă.

La masa judecăţii dinaintea vremurilor nu mai şade nimeni. Semn că filosofia e un lucru ieftin pentru o lume din ce în ce mai scumpă locuitorilor săi.

Drumul spre Vila Noica din Păltiniş e bătătorit azi doar de liniştea dimprejur. Ca orice altar care a făcut carieră într-o epocă oarecare, drumul întortocheiat se luptă impasibil cu uitarea.

După cum mi-a spus un tânăr care lucrează la unul din puţinele baruri din Păltiniş, “Noica nu e acasă, s-a dus la piaţă.” Fraza nu s-a vrut a fi o metaforă, ci o băşcălie, dar a surprins foarte bine românismul european din creierul munţilor: aiurea, gratuit şi interpretabil.

Mai jos de Păltiniş, cum cobori spre Răşinariul lui Cioran, filosofia îşi pierde din putere în aerul rarefiat. Nici o judecată raţională nu se poate bate de la egal la egal cu miracolul unei privelişti imemoriale.

La un moment dat, drumul o coteşte la dreapta, înspre Schitul în care a fost pusă lespedea peste mormântul filosofului Constantin Noica.

Un schit ca orice Biserică mai răsărită dintr-un colţ de munte, unde deja civilizaţia a prins din urmă arhaicul.

Ciudat, până la urmă religia şi filosofia îşi găsesc împăcarea sub o cruce. Un mister nerezolvat încă de nici o istorie a ştiinţelor sau religiilor.

Textele moderne afişate pe ici, pe colo îl integrează astăzi pe Constantin Noica printre reperele turistice ale zonei.

Reperul filosofic Constantin Noica încă aşteaptă posteritatea. Cu aceeaşi îndârjire şi resemnare ca în vremurile de glorie ale Păltinişului. Azi, doar o filă de jurnal, mâine, probabil o filă de nemurire.

Vezi şi textul: Cioran, Răşinari şi derizoriul României moderne.

PĂLTINIŞ - “LA 4.000 DE PICIOARE DEASUPRA UMANITĂŢII”