Nuntă cu cai şi maşini de lux lângă casa lui Emil Cioran
Ce n-a văzut Parisul vremuieşte parcă dintotdeaua pe strada protopop Emil Cioran din Răşinari. E casa unde a copilărit Emil Cioran filosoful, fiul lui Emil Cioran preotul. E casa de unde Coasta Boacii a invadat întreaga lume prin textele celui mai lucid eseist al secolului trecut.
Aici, lângă această casă încă “proprietate personală”, în anul de graţie 2008, tradiţia se îmbie în dorinţa de a împărţi traiul comun cu artefactele lumii moderne. Aşa se face că într-o zi de toamnă ca oricare alta în ultimele câteva sute de ani pe aici, pe strada pe care se află casa copilăriei filosofului Emil Cioran, au trecut nuntaşii cu un alai mixt şi firesc de liniştit.
La început au venit călăreţii călare pe cai de rasă, împodobiţi cu modelele cusăturii tradiţionalee din partea locului, chiuind şi tropăind a normalitate. Au urmat apoi caii putere, maşinile de lux cu taxa auto plătită la zi, semn că şi în Răşinari mitul lumii moderne s-a spart în felii de tehnică industrială.
Imaginile au fost filmate de mine în toamna acestui an, la Răşinari, chiar din dreptul casei lui Emil Cioran.
RĂŞINARI – NUNTĂ CU CAI LÂNGĂ CASA LUI EMIL CIORAN
RĂŞINARI – NUNTĂ CU MAŞINI DE LUX LÂNGĂ CASA LUI EMIL CIORAN
Citeşte şi: CIORAN, RĂŞINARI ŞI DERIZORIUL ROMÂNIEI MODERNE
Postat in Cultură
Etichete: cai, Emil Cioran, masini de lux, nunta, Rasinari
December 27th, 2008 at 4:03 pm
Nu am inteles “tradiţia se îmbie în dorinţa de a împărţi traiul comun cu artefactele lumii moderne”, dar nu e de mirare, daca e vorba de un text filosofic.
Insa mi-ai adus aminte de un text al lui Cioran:
“O agonie neîmplinită este erotica, şi de aceea nu poţi iubi femeia ce nu-ţi şopteşte despre moarte şi nu te ajută în a nu mai fi…
Interpunîndu-se între noi şi lucruri, ea ne-a înstrăinat firea, purtînd astfel răspunderea înapoierii noastre în cunoaştere. Cît datoreşte spiritul nefericirii în dragoste! S-ar putea prea bine ca el să nu fie decît opera acesteia.
Observaţi de altfel că femeile n-au intrat în istorie decît în măsura în care au putut face pe bărbaţi mai singuri.”