Limbajul vulgar în media
Se pare că actuala criză economică va scoate la suprafaţă tot ce a mirosit, cândva, pestilenţial în societatea românească, atâta vreme cât un personaj precum Sabin Gherman prinde din nou puteri şi se aruncă cu braţele deschise în minunatul limbaj de cartier al poporului pe care altădată îl hulea. Pe Sabin Gherman l-a făcut celebru manifestul pârţ “M-am săturat de România”, scris cam în vremea în care H. R. Patapievici dădea şi el cu flegme în naţie, pentru ca astăzi, când e ditamai directorul de instituţie publică, să şteargă frumos cu mâneca scrobită a cămăşii tot ce scuipase mai an. Pe atunci, Transilvania era un mit în mintea poetului Sabin Gherman, mit care părea murdărit de apucăturile din Regat. Vâlva de atunci a trecut repede, nefiind băgate în seamă nici replicile de balamuc servite prompt de Funar & Co. Iată însă că astăzi, în Uniunea Europeană buimacă în care am ajuns cam fără chef, Sabin Gherman scrie editoriale în “Foaia Transilvană”, gazetă scoasă pe piaţă de guturalul Cornel Nistorescu, altfel un vaşnic apărător al separării puterilor în stat, mai ales atunci când nu se află la volan. Mai mult, Sabin Gherman nu doar scrie, ci şi reînvaţă limba română din Regat, din moment ce îşi permite în cel mai nou material un titlu de portofoliu: “De ce trebuie futută presa.”
Nu aş fi băgat de seamă schimbarea lingvistică a personajului, dacă ea nu ar fi fost semnalată de blogul vioi al lui Alinush. Trezit la viaţă de criză şi de umbrele culturale lăsate în media de limbajul lui Vlad Craioveanu, Sabin Gherman se delectează acum de la Cluj cu un soi de penetrare intelectuală a cititorilor buimăciţi de orele îndelungi pierdute în faţa televizorului, înţepenit după miezul nopţii pe emisiunea lui Dan Diaconescu de la OTV. Ştrengar, Gherman scrie vreo trei mii de semne despre mai nimic şi îşi ilustrează textul semidoct cu un titlu smuls direct din galeriile ultraşilor care acum puţină vremea pocneau lumea pe stradă, în centrul Clujului. Cam pestilenţial instinct pentru o simplă îngrămădire de litere fără noimă şi cojones.
Vezi Articolul din “Foaia Transilvană.”
Vezi Portretul lui Sabin Gherman pe Wikipedia.
Postat in Media
Etichete: Cornel Nistorescu, Foaia Transilvana, Sabin Gherman