Cutremur de timp. Fabulă cu Kilgore Trout şi Kurt Vonnegut

• “Sunt atât de bătrân, încât îmi aduc aminte vremurile când despre cuvântul fut se credea că este încărcat cu atâta magie rea, de n-o să-l tipărească niciodată vreo publicaţie.” (Kurt Vonnegut - “Cutremur de timp”)

Kurt Vonnegut (1922 – 2007) se numără cu siguranţă printre puţinele surprize plăcute ale secolului trecut. O altă surpriză plăcută: cei de la “The Beatles”. O alta: chiar tipărirea cuvântului fut. Scriitura lui Kurt Vonnegut e ca o bombă atomică pe invers: cuvintele îi explodează zvârlind afară savoarea ironiei şi cugetarea gândului liber.

Romanul “Cutremur de timp” („Time Quake”), apărut în 1997, e doar un joc inventat la bătrâneţe. Abecedarul fusese pus la punct de mult, în primele sale cărţi. Acum se redistribuie doar plăcerea rememorării.

În „Cutremur de timp” se întâlnesc două personaje esenţiale pentru opera autorului: scriitorul de science-fiction Kilgore Trout şi Kurt Vonnegut însuşi. Firul narativ e naiv şi SF: un cutremur de timp care are loc pe 13 februarie 2001 trimite omenirea cu zece ani în urmă, fără posibilitatea de a apela la liberul arbitru. Cu alte cuvinte, toată lumea e obligată să mai re/trăiască încă o dată, identic, ultimii zece ani din viaţă. “Cutremur de timp” a apărut în 1997. Peste zece ani, în 2007, Kurt Vonnegut era obligat să-şi încheie socotelile cu viaţa.

„Cutremur de timp” este, în lipsă de ceva mai bun, o întâmplare demnă de deviza lui Kilgore Trout: „Viaţa este un rahat cu perje.” Sau, cum spune ceva mai sofisticat chiar Vonnegut: „Ne aflăm pe Pământ ca să frecăm pisoiul. Să nu credeţi pe nimeni care-ar încerca să vă spună altceva.”

Cartea îmbină autobiografia cu observaţiile satirice asupra societăţii americane şi, în general, asupra istoriei. Spre exemplu, romanul gotic e definit astfel: „O tânără intră într-o casă veche şi acolo face pe ea de frică.” Totuşi, dominat de umanism, Vonnegut supravieţuieşte şi acestei compilaţii. Cu umor, cu detaşare şi bun simţ, cartea se scrie până la urmă singură. Dacă i-ar fi trebuit un motto, probabil acest citat cutremurat prin paginile acestei fabule în miniatură s-ar fi potrivit la fix:

• “Nu încape nici un dram de mister în faptul că otrăvim apa, aerul şi solul şi construim mecanisme industriale şi militare din ce în ce mai parşive şi funeste. Hai să fim măcar o dată sinceri până la capăt. Practic, pentru toată lumea, sfârşitul lumii bate la uşă.” (Kurt Vonnegut - “Cutremur de timp”)

Clinc, clinc. Poze, informaţii şi suveniruri pe Vonnegut.com.

De frunzărit şi postarea: Kurt Vonnegut, Saul Steinberg şi România.