Bogdan Pitaru
Bogdan Pitaru Blog

Cum a lăsat-o presa pe Mihaela să-şi ia singură Elan

March 13th, 2009 de bogdanpitaru.ro

Divele nu se nasc, se construiesc, printr-un amalgam de factori care valorifică adrenalina publicului şi sublimul revărsat de mass-media asupra unei persoane devenită peste noapte personaj. Nici Andreea Marin, nici Mihaela Rădulescu, nu s-au abătut de la acest scenariu, cu toate efectele pozitive şi negative cuprinse într-o imagine artificială, dar de durată, care a fost ambalată aproape perfect şi returnată cu retuşurile corespunzătoare opiniei publice. Tocmai de aceea, într-o vreme în care mondenul a decăzut până la linia de centură a Mioriţei, e păcat că tocmai vârful de lance al showbizului de cumetrie se fereşte să-şi revendice cea mai nouă scrisoare publică deschisă ochilor noştri de Mihaela Rădulescu.

E de înţeles că tabloidele s-au săturat de şicanele unui personaj construit tocmai pe ştirile tabloid-idilice pe care media le-a revărsat exagerat de des către neştiutorul cititor. Şi totuşi, dincolo de resentimentele personale, Mihaela Rădulescu, ca şi Andreea Marin de altfel, nu au fost niciodată doar nişte simple personaje tabloid. Nu s-au dezgolit artificial, nu au deranjat limba română şi nici n-au măturat pe jos cu morala cetăţeanului obişnuit. Referitor strict la cazul Mihaelei Rădulescu, spusele ei, oricât de răutăcioase ar fi părut, n-au păşit niciodată decisiv dincolo de graniţa adevărului, iar afirmaţiile publice au fost asumate şi probate cu un discernământ pe care nu-l găseşti la nici unul dintre politicienii patriei.

În aceste condiţii, ultima răbufnire a divei-Rădulescu ar trebui să fie privită ca pe o contestaţie a valorilor false tolerate de România din epoca pariului făcut de Brucan cu noi înşine şi până astăzi. Pentru prima dată se trage cortina, fie şi doar subtil, de pe ceea ce publicul credea că înseamnă Raiul pe pământ: viaţa intimă a milionarilor români.

Presa, în ansamblu, n-a reacţionat până acum la afirmaţiile Mihaelei Rădulescu. Iar presa tabloid a fost răutăcioasă cu diva. Fără alte explicaţii. Iată câteva citate care ar reprezenta un subiect de presă distinct pentru oricine a citit vreun manual de jurnalism copiat de la BBC. Din păcate, BBC n-a transmis încă Mioriţa, varianta orală.

“Mi-e frica de puterea fostului meu sot, asa incat, lasand deoparte orice orgoliu, cer ajutorul opiniei publice, al organelor abilitate sa se autosesizeze, inclusiv Autoritatii pentru Protectia Copilului. (…) Milionarul plateste cu bani multi pe oricine, are scoala asta pentru ca a castigat in Romania cateva procese in care era inculpat, numai prin abilitati deosebite in a incalca legile Romaniei.” (Mihaela Rădulescu)

“O sa-ti iau copilul numai asa, de-al naibii, ca sa-ti bati mintile in cap ?!”
“O sa-ti pun droguri in poseta, ca sa te aresteze politia! ?”
“Daca vreau te desfiintez oricand, demonstrez ca esti ce vreau eu.” (Mihaela Rădulescu citându-l cu ghilimele pe Elan Schwartzenberg)

“Ma adresez Ministerului de interne pentru a pastra inregistrarea acelui apel telefonic pe care fostul meu sot incearca sa-l sustraga, tocmai pentru ca e dovada de netagaduit ca era in stare de ebrietate in acea seara si ma dadea afara din casa unde locuiesc legal, cu copilul meu. Mai mult, echipajul de politie a venit pana la poarta casei din Izvorani, comuna Ciolpani si as dori sa-I chem public ca martori la procesul pe care-l voi intenta sotului meu. De atunci pana astazi sotul i-a cautat si a incercat sa le ofere spaga pentru a le cumpara tacerea si opinia.” (Mihaela Rădulescu)

“Nu prea am cum sa nu ma impiedic din cand in cand si de fostul sot. Il veti regasi , bine ascuns, deci trebuie sa cautati bine, in toate campaniile electorale, cand de-o parte, cand de cealalta, il veti regasi in off-shore-uri indepartate, In terenuri dintre cele mai disputate si chiar drept puschculita pentru banii unor grei politicieni din tara asta fara stapan.” (Mihaela Rădulescu)

Scrisoarea Mihaelei Rădulescu - aici.

Pentru declaraţii mai puţin directe ca cele de mai sus şi pentru persoane cu un discernământ cel puţin îndoielnic s-au pornit de-a lungul timpului anchete şi seriale media impresionante. Apelul telefonic dat de Ludovic Orban la 112 a apărut în presă la câteva ore de la formarea lui. În cazul de faţă, presa lăsat-o pe Mihaela Rădulescu să-şi ia singură Elan. Prea politicos mod de a deconta conturile cu o divă. Politicos şi al naibii de absurd.

P.S.: O constatare mai apropiată de valenţele jurnalistice ale scrisorii Mihaelei Rădulescu am găsit pe blogul lui Mihnea Măruţă.

UPDATE: Replica lui Elan Schwartzenberg a venit, surprinzător şi în exclusivitate, la Antena 1. Iată interviul realizat de Lucian Mândruţă:

Postat in Media, Showbiz

Scrie un Comentariu

Nota: Publicarea comentariului ar putea fi intarziata. Nu repostati comentariul.