Bogdan Pitaru
Bogdan Pitaru Blog

Caraghioslâcuri. Demisia lui Victor Piţurcă şi jignirile lui Mircea Băsescu

April 2nd, 2009 de bogdanpitaru.ro

În această seară naţionala de fotbal s-a făcut de râs ca niciodată în istorie, iar fratele preşedintelui jucător la Golden Blitz, adică Mircea Băsescu, a jignitt presa şi publicul larg cum nici măcar Traian nu a reuşit până acum.

După meciul cu Austria, pierdut lamentabil, Victor Piţurcă declara nonşalant că “nu s-a întâmplat nimic” şi nu pomenea nici o vorbă de o demisie pe care ar fi normal să fie obligat să o semneze. Iar Mircea, fratele lui Traian, a făcut aluzie la locuri de veci şi a accentuat cuvântul “găozar” mult mai apăsat decât l-a stropşit printer dinţi Băsescu cel mare.

Din păcate, o seară cu mult mai caraghioasă decât “Băi caraghiosule”, o seară în care doi indivizi au şters de pe harta Mioriţei graniţa europeană pe care ne-am păcălit că am fi trasat-o vreodată.

Postat in Media, Politică, Sport

Un Raspuns

  1. DANI P.

    IN SFARSIT, ACUM STIU DE UNDE PROVINE CUVANTUL “GAOZAR”, STRECURAT IN VOCABULARUL PRESEDINTELUI.
    DIN COPILARIA COMUNA…
    ARE SENS, NU-I ASA?

Scrie un Comentariu

Nota: Publicarea comentariului ar putea fi intarziata. Nu repostati comentariul.