Fuziunea Steaua - Dinamo

Dacă ar avea garanţia că le intră în contul pentru cazinouri câteva milioane de euro, Becali şi Borcea n-ar avea nici o problemă să-şi fuzioneze echipele fanion ale fotbalului românesc. Pe criza asta de lichidităţi, nici unul din cei doi guralivi nu s-ar împotrivi să pupe steagul rivalei şi să se pregătească de Champions League la Monte Carlo, dând declaraţii agramate despre jocul de popice al noii echipe SteNamo. Dar pentru că nu au garanţia pe care le-o oferea sub acoperire perioada în care echipele democratice de azi erau doar un apendice al Miliţiei şi Armatei, au dat deja drumul la firul roşu pentru milioanele din fotbalul mare, unde, în mod normal, n-ar avea ce căuta fotbalul mic, mioritic. Aşa că Borcea stă pe telefon cu Iancu, care vorbeşte cu Gigi, care îl sună pe Bucşaru de la Urziceni, pentru a vedea ce i-a promis acestuia Cristi, Borcea. Între timp Iancu împarte punctele Timişoarei în Ştefan cel Mare, investind discret un pumn de fise şi pentru telefoanele ne-publice date la Urziceni, via Ghencea. Până şi selecţionerul Răzvan e sunat din toate colţurile ţării pentru a-i proteja pe unii, alerga pe alţii şi, în general, pentru a favoriza la naţională anumite echipe în funcţie de traseul negocierilor deschide pe firul scurt al ultimelor zile de campionat.

Un campionat care ar fi avut o şansă reală la banii şi mai ales faima meciurilor din Champions League dacă ar fi fost obişnuit să se dispute corect, pe teren, şi nu în culisele în care au deshis uşa cu laba piciorului procurorii DNA. În situaţia dată, e jenant ca două echipe cum sunt Steaua şi Dinamo să ajungă să apeleze la tertipuri ce n-au fost nici măcar prinse în vreun cod juridic modern, în loc să joace un fotbal curat, frumos şi profitabil, în egală măsură, microbiştilor şi patronilor.