Porcina gripa în România, via New York
Pentru că tot s-a supărat aiurea ministrul Bazac pe jurnaliştii de la New York Times ce şi-au permis să întineze idealurile capitalismului printr-o frază tradusă greşit de televiziunea lui SOV, iată că America se răzbună pe Ferrari de România şi catapultează la Ministerul Sănătăţii primul caz de gripă porcină sută-n mie românesc, via New York. Cum ar spune micul Boc premier, porcina gripa ajunge şi pe Dâmboviţa la spartul târgului, când în întreaga lume se pregăteşte redeschiderea fast-food-urilor cu carne de porc, semn că epidemia şi-a atins ţelul, iar companiile farmaceutice au primit suficiente fonduri pentru a trece criza pe profit. E de aşteptat ca acum, având deja experienţa spârcâiciului cu care erau udate maşinile la aviara gripa, o mulţime de firme să se înghesuie să ofere tratament imediat şi perfect inutil, pe bani mulţi, proveniţi din contul vârât cu de-a sila în depozitele BNR de FMI, răul mai mic. Fără licitaţie, pentru că, în vremuri epidemice, scapă cine poate, mai precis cine sare primul cu comisionul gros.
P.S. 1: E interesant de urmărit dacă preşedintele Traian Băsescu o să-şi facă niţel timp pentru a-şi da clopul jos de pe şuviţa lipsă şi o să se apuce să caligrafieze încă un punct porcin pe bileţelul pe care a binevoit să-l fluture în ochii românilor care citesc bine.
P.S. 2: Pentru a dovedi că, în România, e mai de porc să stai în spital decât acasă. ministrul Ferrari a externat pacienta în cauză. Detalii aici.
- Detalii despre primul caz de gripă porcină din România pe Antena3.ro.
Postat in Societate
Etichete: Ferrari, gripa aviara, gripa porcina, Ion Bazac, New York