Ceauşescu, un preşedinte jucător

Cine îşi închipuie că românii l-ar alege astăzi din primul tur pe Ceauşescu preşedinte are cu siguranţă multe bube ideologice în CV. Până şi el, Cârmaciul, ar avea nevoie în zilele noastre de un staf baban de parveniţi ai tranziţiei, care să mişte milioane bune dintr-un cont în altul pentru o campanie electorală scumpă, dar convenabilă pentru toată lumea.

În plus, sondajele de opinie vehiculate acum îşi pierd din grandoarea credibilităţii pentru simplul motiv că, la alegerile din ultimii ani, institutele de sondare au dat rateu după rateu. Ceauşescu nu este astăzi iubit cu adevărat de nimeni. Doar că, punând în contrapondere ticăloşia unora aflaţi acum la conducerea Românicii şi opulenţa celor care stâlcesc printre dinţii lor de platină ideea de reformă, “nea Nicu” pare un băiat de-a dreptul cumsecade.

Însă, în ciuda destinul său zdrobit aproape mişeleşte într-o zi de Crăciun, Ceauşescu nu a fost nici pe departe un om cumsecade al istoriei. A fost întotdeauna un preşedinte jucător care a ştiut să se fofileze printre cei din garda veche a Partidului Comunist (un fel de Petre Romani ai trecutului, ajunşi să trimită scrisorele ilicite către radiourile sponsorizate de Occident) şi să acapareze mintea, nivelul de trai şi cărţile de istorie ale românilor până la un nivel imposibil de suportat de populaţie.

Dacă şi-a început cariera politică şmechereşte, dar promiţător, Ceauşescu a sfârşit prin a fi asimilat pentru eternitate cu cozile uriaşe la alimentele de bază, cu programul stupid şi scurt de la TV, cu raţionalizarea pâinii şi, ceea ce poate e mai grav, a ideilor.

Poate că niciodată istoria nu va reuşi să discearnă cât din enormităţile comunismului românesc i se datorează lui personal, cât sistemului şi cât soţiei sale, văzută de români ca eminenţa cenuşie a infernului ideologic în care am trăit atâţia zeci de ani. În schimb, ceea ce istoria reuşeşte să ne transmită destul de precis e faptul că un preşedinte jucător, oricât de crebibil, simpatic şi umil pare la începuturile carierei, poate sfârşi, după câţiva ani de beţie cu iluzia puterii, un crunt dictator al conştiinţei de sine. Un tiran.

Publicat pe www.antena3.ro. (27 iulie 2010)